Descriere
Fibroza hepatică reprezintă o creştere a cantităţii de matrice extracelulară asociată cu o modificare a tipurilor de colagen şi a locurilor de depozitare; în fibroză, cantitatea de colagen, proteoglicani, fibronectină şi acid hialuronic poate fi de până la 6 ori mai mare decât în ficatul normal.
Sunt prezentate varietăţile de fibroză intralobulară (centrolobulară, exolobulară şi difuză), forţată, cicatriceală postnecrotică, multilobulară şi fibroza dintre unităţile vasculare.
Tulburările circulatorii înregistrate au fost: hiperemia activă şi pasivă, ischemia, hemoragia, macro- şi microtromboza, telangiectazia şi edemul.
Telangiectazia periportală şi subcapsulară, prezentă la 2 porci, se caracterizează prin dilataţii sinusoidale multiple delimitate de endoteliu, umplute cu sânge, diseminate în tot parenchimul, fără distribuţie zonală.
În pelioză, aceste spaţii sunt delimitate de hepatocite şi nu de celule endoteliale iar parenchimul adiacent, produce prin compresiune, hernierea unor grupuri de hepatocite în spaţiile cavernoase.
Hepatocitele apoptotice au forme concave, membrana celulară deformată, citoplasma condensată şi acidofilă, nucleii în hipercromatoză corticală sau rexă; corpii apoptotici lipsiţi de blocuri cromatiniene, rotunjiţi, acidofili şi PAS pozitivi, prezenţi în citoplasma hepatocitelor sunt cunoscuţi sub denumirea de corpi Councilman având valoare în diagnosticul hepatitelor virale.
Necroza hepatică, mortificarea locală, relativ circumscrisă, a ţesutului hepatic; apare prin acţiunea brutală a unor agenţi necrozanţi din mediul extracelular şi prin mecanisme multiple, exprimându-se sub ambele tipuri: necroza uscată sau de coagulare, cea mai frecventă, şi necroza de colicvaţie, de lichefiere sau litică.
Hepatitele sunt prezente în cazuistica noastră la 127 animale şi se manifestă în toate variantele morfologice ale procesului inflamator.
Hepatita necrotică a fost diagnosticată sub forma hepatitei necrotice miliare, cu etiologi